Incendiu violent la etajul 8 al unui bloc din Arad – locatarii evacuați de pompieri după ce s-au refugiat pe acoperiș

Panică sâmbătă noapte într-un bloc de locuințe din municipiul Arad, după ce un apartament situat la etajul opt a fost cuprins de flăcări. Vecinii, care au simțit miros puternic de fum și au observat degajări de fum gros pe casa scării, au alertat imediat pompierii.

Mai multe persoane au rămas blocate în clădire și, din cauza fumului dens, s-au refugiat pe acoperiș, unde au fost ulterior evacuate de echipajele de intervenție. În total, 25 de locatari au fost scoși în siguranță de pompieri.

Pentru stingerea incendiului, la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, inclusiv o autospecială de lucru la înălțime.

Potrivit primelor informații, focul ar fi izbucnit de la un reșou folosit pentru încălzire. Flăcările au mistuit balconul și o cameră din apartament, locuința fiind debranșată de la rețeaua de gaze, după ce acolo se mai produsese în trecut un alt incendiu.

Proprietara apartamentului a fost găsită în stare de inconștiență și transportată de urgență la spital. Alte două femei au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Incendiul a fost lichidat înainte ca flăcările să se extindă la apartamentele vecine, însă pagubele materiale sunt considerabile. Pompierii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incendiul.

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button