Șofer de autobuz școlar, depistat băut la volan în Arad

Un șofer de autobuz care transporta 25 de elevi a fost depistat băut la volan, în această dimineață, de polițiștii arădeni. Incidentul s-a petrecut în cadrul unei acțiuni de control derulate de Biroul Rutier Arad, având ca scop verificarea transportului de elevi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Claudia Iuga, polițiștii au oprit, în jurul orei 7:30, un autobuz care circula pe Calea Timișorii, în care se aflau aproximativ 25 de elevi.
Șoferul, un bărbat de 49 de ani, din Arad, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o îmbibație alcoolică de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În consecință, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu o amendă de aproximativ 1.825 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 90 de zile.
Poliția Arad a anunțat că astfel de controale vor continua, pentru a preveni situațiile care pot pune în pericol siguranța elevilor.





